Solicită o consultanță gratuită pentru afacerea ta! 0722 696 973

Responsabil de Mediu

Legile adoptate recent în România au ca obiectiv minimizarea impactului negativ asupra mediului, atât la nivel individual, cât și pentru companiile active în țară. În special în domeniul activităților economice, reglementările actuale impun măsuri pentru reducerea și chiar eliminarea poluării.

Pentru a funcționa în conformitate cu legea, orice societate românească trebuie să respecte cerințele legale privind protecția mediului, pe lângă alte  obligații specifice domeniului său de activitate. Cu toate acestea, legislația de mediu este complexă, necesitând o înțelegere corectă a obligațiilor specifice și o implementare adecvată.

Aceste responsabilități sunt gestionate de un Responsabil de Mediu, care are rolul de a identifica și îndeplini corect cerințele legale pentru a asigura conformitatea și protecția mediului în cadrul activității respective.

Legea nr. 211/2011 impune obligații tuturor participanților în gestionarea deșeurilor, inclusiv generatorilor sau producătorilor de deșeuri. Indiferent de dimensiune, domeniu de activitate sau deținerea autorizației de mediu, toți deținătorii și producătorii de deșeuri trebuie să desemneze o persoană responsabilă pentru respectarea regulilor privind gestionarea deșeurilor în cadrul activității lor economice. Această persoană poate fi un angajat al companiei sau o terță persoană, cum ar fi un consultant.

Echipa noastră îți pune la dispoziție  personal specializat pentru a prelua responsabilitatea tuturor operațiunilor legate de deșeuri, elaborând la cerere planuri de prevenire și minimizare a costurilor.

Asigurăm identificarea corectă a tipurilor de deșeuri conform HG 856/2002, colectarea datelor necesare pentru fisele de deșeuri și redactarea formularelor de transport și a rapoartelor către instituțiile abilitate, respectând legislația în vigoare.

Oferim audit deșeuri, elaborăm programe de prevenire și reducere a deșeurilor, acordăm consultanță pentru respectarea prevederilor legale și te reprezentăm în relația cu autoritățile competente privind protecția mediului.

Nerespectarea legislației poate atrage amenzi de până la 40.000 lei (Legea 211/2011) sau chiar închisoare în caz de infracțiuni prevăzute de codul penal.

Responsabilitățile Responsabilului de Mediu desemnat pentru tine, prin alocarea unui specialist dedicat, de către  Euxin Green sunt:

– Identificarea și evaluarea aspectelor de mediu.

– Îndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor conform Legii 211/2011 și evidența deseurilor periculoase conform HG 856/2002.

– Elaborarea documentației tehnice pentru obținerea/revizuirea Autorizației de mediu în caz de modernizare/extindere.

– Întocmirea Raportului anual de mediu solicitat prin Autorizația integrată/autorizația de mediu.

– Evaluarea rapoartelor de încercare/buletinele de analiza pentru apa, aer, sol, zgomot și vibrații.

– Transmiterea rapoartelor solicitate de autoritățile de mediu.

– Depunerea declarațiilor lunare și anuale către Administratia Fondului pentru Mediu.

– Coordonarea activităților și proiectelor legate de protecția mediului.

– Instruirea angajaților în domeniul protecției mediului, inclusiv gestionarea deșeurilor.

– Evaluarea impactului de mediu și implementarea măsurilor de reducere sau eliminare a acestuia.

– Transmiterea și interpretarea noilor reglementări legislative din domeniul protecției mediului.

Maximizează eficiența și minimizează eforturile!

Externalizează rolul de Responsabil de Mediu către Euxin Green și descoperă soluția inteligentă pentru conformitatea legală. Economisește timp prețios și resurse, alegând parteneriatul cu experții noștri în gestionarea deșeurilor. Optează pentru succesul și sustenabilitatea afacerii tale – alege Euxin Green ca Responsabilul de Mediu al entității tale!