Solicită o consultanță gratuită pentru afacerea ta! 0722 696 973

Autorizație de Mediu

Autorizaţia de Mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune.

Procedura de reglementare este stabilită prin OM nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere al autorizatiei de mediu, cu modificările si completările ulterioare.

Dosarul cu documentația tehnică pentru obținerea autorizației de mediu trebuie întocmit și depus în primul an al solicitării acesteia. Începând cu al doilea an, se va întocmi și depune dosarul pentru obținerea vizei anuale.

Nu toate activitățile au nevoie de Autorizația de Mediu, găsiți în Anexa 1 a OM nr. 1798/2007 lista activităților ce necesită obținerea unei autorizații de mediu.

Funcționarea fără Autorizație de mediu poate fi sancționată cu amendă conform OUG 195/2005 privind protecția mediului de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice.

Euxin Green transformă procesul complicat al obținerii autorizației de mediu și a vizelor anuale într-o experiență simplă și eficientă.

Cu un specialist dedicat alături de tine, economisești nu doar timp, bani și resurse, ci și eliminăm complexitatea din procedurile de obținere a Autorizației de Mediu și a Vizelor Anuale. Contactează-ne acum și descoperă o cale mai ușoară și mai rapidă spre conformitatea legală!